recruții
orice război are nevoie de învingători și învinși altfel
nu s-ar mai contabiliza pierderi
așadar
iată-ne în această tranșee umedă pe care o numim disperare
așteptăm armistiții
între noi o fâșie plană pe care stau zilele înșirate
ca niște tancuri poți să auzi șenilele
zdrobind orice intenție de a fi
prima lecție prăbușirea
poate fi controlată atunci pirotehniștii planifică atent orice detaliu
fiecare sinapsă în plus te prăbușește în mod inegal
mulțimea de gură-cască se-adună trei doi unu și bum
te-ai făcut țăndări mulțimea aplaudă mulțimea salivează
apetitul pentru tragism e satisfăcut atâta timp cât te doare în văzul lumii
prăbușirea subită nu impresionează pe nimeni
dovedește doar că ești ca oricare altul
no man’s land
eu de o parte a zilei tu de cealaltă
aici e frig al naibii de frig
urlu de probă
ecoul se-ntoarce în șoc hipotermic
aplic un garou și strâng din dinți
cuvintele ies amputate de orice
semnificație
iubitul tău e schizofren. iubita mea poartă ochelari.
iubitul tău stă gol în miezul camerei tu spui că te eliberează.
iubita mea mea stă goală în miezul camerei eu spun că în miezul fiecărui pământ
ar trebui să existe o femeie goală.
eu de o parte a zilei tu de cealaltă
aici e frig al naibii de frig
mă trezesc de probă am febră
limba umflată de mistralul muțeniei
aș bea ceva tare să simt gâtul arzând aș vrea niște haine mai groase
aș vrea să fiu un soldat rus
noaptea ținem ochii deschiși ca niște trasoare ce fac mai vizibile
spaimele noastre
9 mm
nu există eroi doar învinși care se privesc în oglindă
când nu mai așteptam nimic
a venit
mi-a arătat folia de pastile paharul de gin rănile de pe mâini rănile de la picioare
rana din coastă rana din pântec
i-am băgat două degete-n gât și-a vomat resturi de oameni
câteva zile i-a fost rău i-am făcut ceai i-am fost aproape câteodată
am lăsat-o să-mi vadă pulsul
câteodată o lăsam să-mi numere zilele
s-a întremat repede ca orice femeie
aproape m-a iubit ca orice femeie
când a plecat m-a privit peste ochelari și mi-a spus te rog înțelege
eu am rămas suspendat între paharul de gin și
neputință
i-am spus doar să nu facă risipă de oameni o să vină o vreme ciudată
când n-o să mai știi cine e om și cine contează
nu există învinși doar eroi care-au avut gloanțe oarbe
rapid fire
there is no flage large enough to hide
the shame of a man in cuffs
așa ghemuiți în tăcerea noastră ne scriem
eu de o parte a zilei tu de cealaltă mă trezesc barba țepoasă
mi se pare că am îmbrăcat viața pe dos ceva nu se potrivește
e bine cât ține calmul ne uităm unul la altul ne gândim că în altă poveste
am putea fi chiar iubiți ne întrebăm ce ne doare
când sună atacul închidem ochii și tragem spre cer
niciodată spre oameni
da
într-o altă poveste cu pierderi firești
am fi o pereche deosebită
Comentarii aleatorii