Am stat să număr. Atât are "Hermeneia" dacă este să mă iau după data primilor înscriși. E ca în "Lost", numai că în cazul nostru i-aș spune "Found". Ne-am trezit aici într-o lume pe care încercăm să o construim, să ne cunoaștem, să ne "vedem" mai bine. "Nu știu pentru alții cum e", ar spune cineva, dar pentru mine acest tărâm descoperit e bine-făcător.
Interesant cum o lume virtuală devine punct de referință, devine atât de împlântată printre "realitățile" din jur încât începe să-ți pese. N-ai făcut nimic pentru existența ei, doar ești și trăiești în ea. Și brusc îți dai seama, că exact asta o face să trăiască. Vii aici cu ceea ce simți și crezi și vrei să spui, te bucuri, plângi, te înfiorezi, țipi. Oameni pe care nu-i cunoști, pe care nu i-ai atins niciodată, despre care nu știi dacă fumează sau nu, îți devin prieteni, amici, inamici; începe să-ți fie teamă să nu-i superi, te controlezi să nu-nceapă să credă că-i lingușești. Ai uneori chiar curajul să spui unele lucruri pe care știi sigur că în față nu i le-ai spune. Adică te descoperi mai mult decât ai fi făcut-o față către față, ascunzându-te în spatele unei umbre - virtuale - deci care de fapt nu există. Sau există? Ne definim cu toții aici o identitate "internetică" ce se apropie mai mult sau mai puțin de identitatea noastră de sub soare. Construim o lume fără să vrem. Scrii, te bucuri că ești citit, te superi că nu ești citit. Îți pare rău când lipseși, alergi să vezi ce s-a mai întâmplat. Pe el îl cunosc, în semn de salut îl citești; pe ea o știu, hai să văd ce a mai scris. Aha, ăsta e nou, îl citesc altădată, uite a mai venit cineva, hai să o "văd". Nu m-ai uitat, m-ai înțeles greșit, stai puțin, auzi?, mai știi?, fir-ar!, hai să vedem...
Salut Hermeneia! Mulțumim Virgil Titarenco (pentru tot efortul, consumul, fervoarea), hai să nu spun tatăl (deși toate au un tată), ci punctul care s-a mișcat. Acolo a început totul. Noi numai ne-am cumpărat biletele de avion.
Comentarii
Ela -
Fain, Călin, și eu tot asta făceam acum 3 ore, număram câte zile are Hermeneia, limitându-mă a spune aproape 3 luni. :) Și trăirea într-un spațiu virtual seamănă cu cea din spațiu real, fiindcă tot oameni se regăsesc, cu inimile și spiritele lor. Nu-i simplu să transformi un punct într-o virgulă care să nu redevină punct. E greu de ținut o virgulă în viață. Virgil (acum văd virg, începutul numelui) ne-a oferit posibilitatea, ne deschide ferestrele, multiple, noi doar să trăim. Și să îl ajutăm să scrie virgula mai departe. Nu știu de ce îmi place să scriu anume în acest spațiu. Aproape în fiecare zi mă întreb ce anume are această atracție asupra mea: eleganța, rafinamentul, design-ul, culorile Hermeneei, oamenii (deși o bună parte din ei deja i-am întâlnit în atâtea alte spații)? Ce anume îmi crează o altă stare, inedită, atunci când știu că voi așterne un text pe Hermeneia și nu în altă parte? Fiindcă e o stare deosebită. De aceea uneori ce scriu aici este incomparabil cu ce postez sau scriu în alte părți. Poate voi afla într-o zi sau poate nu, nici măcar nu mai contează. Este spațiul în care am doar virgulă, nu și punct. :) Tu spui "Construim o lume fără să vrem." Eu aș spune că vrem, conștient sau inconștient, vrem asta, altfel nu s-ar mai... construi. :)