pentru că nu mai este nimic înainte
nu mai este nimic înapoi
nu știu cum
furtuna aceasta mă iartă
ori de câte ori apa face valuri
ea mă iartă eu rămân la fel

nu m-am schimbat iubito
merg cum te-am învățat

ai zâmbi trufaș acum
chiar
dacă închizi un licurici în pumn, moare?

o să vâslesc printre liniile acestei palme
ca în seara aceea albă
cu frunze uscate ascunse prin buzuare
când Tu mă priveai ca pe Dumnezeu sau
ca pe o cunoștință bună de-a Lui
și nu spuneai nimic

apa care udă lemnul se preface în lemn
apa care udă lemnul se preface în lemn

mi-aș fi dorit să mă trezesc într-o dimineață
înainte de a se isprăvi totul în jur
înainte de a te înfricoșa
înainte de a găsi vâslele

apa care udă lemnul se preface în lemn
apa care udă lemnul se preface în lemn