Despre Irina, vă pot spune că are șolduri de amforă, o aluniță pe omoplatul drept și o cicatrice ca o sfoară subțire, acolo pe unde au ieșit copiii din pântecul ei, unul câte unul. Copiii ei au crescut acum suficient de mari încât să nu-ți mai vină a crede că au încăput vreodată în hamacul șoldurilor ei. Dănuț învață cântece în limba engleză, cu oameni ou, iar Anca construiește orașe colorate într-un colț al camerei.

și zilele
trec
ținîndu-se de mână
și se aruncă
în prima prăpastie a gândului

Despre Irina, vă mai pot spune că este una din acele fete cărora le place să se scoale târziu în zilele de vară, atunci când poate face asta. Ea lenevește până când visele încep să îi picure de pe gene pînă pe așternuturi, ca apoi să se prelingă pe podea, să ajungă pe asfaltul din fața casei unde cresc ghețari și anaconde, pantofi și chinezoaice. Își face apoi o cafea pe aragazul ei cu patru ochiuri, aprinde o țigară și de abia atunci începe ziua.
Irinei nu îi place leușteanul în ciobă și nici potocaliul. În schimb, pantofii o fac fericită de fiecare dată, mai ales cei noi, mai ales cei care o așteptă în vitrinele magazinelor, care-i fac cu mâna ordonat și geometric, atunci când trece pe strada lor. Nu și-i cumpără pe toți cei care-i plac. Așa ceva ar duce la colapsul contului ei bancar.
Și totuși:

Irina
îmblânzește
macaralele de la marginea orașului
bătând din palme