pe dumnezeul meu
dacă m-aș trezi într-o dimineață cu sînii tăi sprijiniți
de umerii mei aș jura că sunt atlas
și țin pe umeri două ceruri în loc de unul dar
nu m-aș plînge

în fiecare zi un soare de purpură
marinarii bătrîni sunt îngrijorați va aduce furtuna
va aduce dezastrul nu se vor mai întoarce acasă cu de-ale gurii
nu-i nimic pentru noi încă o zi în care stăm cuminți
față în față
ne măsurăm mîinile
mîinile mele acoperă mîinile tale ca o plapumă trasă
peste mulțimea de vinișoare

capul îl plec peste pîntecul tău ascult
ca un fiu așteptînd tatăl să se întoarcă din mină
de multe ori nu știu ce să-ți spun gura mea e o groapă nouă
o recunoști în cimitirul ăsta bătrîn are pămînt proaspăt
pe margini

mă trezesc înaintea ta așez lucrurile ca toate să-ți fie la îndemînă
prosopul zilele șlapii
lumea e un halat tot mai ros îl peticim
cu gesturi și locuri comune
poate mai ține cît să facem dragoste cu urechile ciulite
ca niște vulpi argintii așteptînd prima zăpadă

ce rost mai au ochii dacă nu au alți ochi în care să se întoarcă
ce rost mai au mîinile dacă nu au femeie de frămîntat
ce rost mai au degetele de la picioare dacă nu au coapse
în care se ascund cînd vine frica

ți-am spus că vreau să mor de trei ori în viața asta
să mă sufoc în pîntecul tău ca-ntr-o mină
să facem dragoste pînă mi se deshidratează toate organele
să mă înghită un soare de purpură
dar pe dumnezeul meu
nu m-aș plînge