pămînt înghețat

imaginea utilizatorului emiemi

ca un ochi de pisică în întuneric lucește secera
îmi umflă palmele
din ele țîșnește apă se-adună morții să bea cu ciutura

un seceriș spornic începe dis-de-dimineață cu împărțitul pămîntului
cine ia rîndul de mame cine ia rîndul de tați
strînge mai bine mînerul îmi zice bunicul
porumbul tăiat ține-l în brațe
tăticul tăiat ține-l în brațe
cînd nu mai poți fă o căpiță adună-i pe toți laolaltă
să știe căruța unde să tragă
în urma mea pămîntul gol toți oamenii strînși
pe partea asta a lumii mai stau la suprafață doar picioarele ca niște tulpini
tăiate pe jumătate

spre seară curtea se umple căpițe de mame de tați și de frați
bine că i-am strîns înainte de brumă zice bunicul

*

mama avea un șifonier înalt cît cel mai mare bărbat pe care l-a visat cînd era tînără
în șifonier avea șapte umerașe pe fiecare umeraș cîte o piele
una pentru ocazii festive
una pentru stat în spitale cînd eram bolnavi
una pentru mers la biserică
una pentru mers la tribunal
una pentru mers la piață să umple frigiderul pentru o săptămînă
una de zestre
și una mai tăbăcită de stat prin casă

*
tata a vrut să mă dea la franciscani
zicea că acolo o să am de toate
a lăsat un bilet și-a plecat să se facă pirat sau inginer
nu mai știu
avea o garsonieră în centru de zgîrcit ce era își strîngea pielea în jurul oaselor
pînă se facea vînătă
nu ne-a lăsat mai nimic doar niște furnicături
care nu îmi dau pace

*

despre mine nu știu prea multe
la mîna dreaptă am o tijă de plastic
mai am o pereche de teniși albi o cartelă de interfon
și plăcerea de a uita
dacă n-aș fi fost om probabil aș fi fost un tăciune de porumb
oricum ceva care se înșurubează în carne

la început am avut o mie de iubite
toate au fost frumoase și moi
toate aveau picioare lungi și gușa plină de pești
aveam casa în deltă stăteam pitiți cel mai mult le iubeam
cînd vedeam vînătorii cu armele fumegînde

*

în pămîntul tare ca pînzeturile apretate
bunica împletește șosete de lînă
din ochi îmi ia măsura la tălpi
pămîntul mă suge cînd se face iarnă
intru în el șosetele astea îmi vin de minune

Comentarii

Semn pentru primele două strofe sunt din altă poveste din altă gamă, de undeva din copilăria lui Luis Buñuel și al său mediu impregnat de obscurantism religios. Poate de aceea m-au marcat, șocat: "cînd nu mai poți fă o căpiță adună-i pe toți laolaltă să știe căruța unde să tragă în urma mea pămîntul gol toți oamenii strînși pe partea asta a lumii mai stau la suprafață doar picioarele ca niște tulpini tăiate pe jumătate" este o arhitectură a visului sau a coșmarului care devine organică la tine, te înconjoară, devii parte indivizibilă.