clavicula ta
e singurul loc
acolo nu sunt obligat să exist

mă iubești atât de apofatic
încât te rog să mă muști azi
de lobul urechii

ți-am întins pământ nou sub picioare
talpa ta proaspătă
cu un călcâi numai bun de mușcat

uite cerc nou
în care intrăm ca într-o pâine scoasă de pe vatră
suntem ireversibili
și nu credem

în mine treizeci de cântece
zornăie
treizeci de idealuri țin
târziu
într-o săgeată

o să ațipim într-o gară
nu vom ști

întotdeauna
în zori va fi o umbră
pe care o prindem cu coada ochiului
apoi adormim

fii blândă

blândețea ta
va moșteni amintiri

cu mine