rânduri pentru ea

imaginea utilizatorului cami
mie, de 21 septembrie

și semnul acela mic pe care așteptam
să-l desenezi acolo înăuntru
când ploaia îți țesea gândurile-n scântei reci
și eu nu te lăsam să le știi
și-atunci desenam munți ca-n copilărie
și nu-i arătam nimănui
îi urcam cu greu cu genunchii zdreliți
dimineața mă trezeam din nou ca dintr-un gol adânc

și peșteri în care rătăceam căutându-mă până în zori
apoi iar te găseam și știam că iar o s-o iau de la cap
strângeam din dinți duceam mâna la gură
în altă zi am pornit spre un zid colorat
nu știam că dincolo de el e un labirint
un colț părea capăt
era doar o oglindă
în ea un chip străin stătea drept în fața mea
eu nu i-am spus cât e ceasul
nu i-am făcut semne cu mâna
am pornit spre un răsărit fără să știu că e trecător
îl găsești doar spre dimineață
între timp s-a făcut târziu și iată-mă
am pus degetul pe geam am desenat o stea și chiar
am crezut că va fi lumină
era doar întunericul

ce bine
ce bine că-n ochii tăi râdeau în cascade
toate anotimpurile

Comentarii

l-as fi terminat cu: "am crezut că va fi lumină". un text frumos asezat sub semnul nostalgiilor aniversare...:) La multi ani.

Adriana, ar fi fost prea trist finalul dacă l-aș fi încheiat așa și eu nu sunt tristă acum, chiar dacă au fost perioade când eram. Tocmai asta am și vrut să se înțeleagă. Așa, i-am construit un final fericit, așa cum mă simt azi. Mulțumesc, mai vino și mai spune câte ceva. Mă bucură fiecare semn al tău.