pe vremea aceea
făceam drumurile pe jos
până la cer și înapoi
noaptea
când se umplea câmpul
de zmei și de iele
și nu mi era teamă
aveam o rană în cap
luminoasă
și mama îmi spunea
că ar fi de aripă
de înger
că știe el de ce așa
că eu să nu mi fac griji
că rana asta
o să mi fie de mult bine
și eu credeam
pe vremea aceea credeam
și toate dorințele mele
se țineau după înger
și toate cuvintele mamei
îmi erau ca laptele
unii spun că am veni
dintr o ceață anterioară
eu îmi amintesc cum
o întrebam pe ea
unde se termină cerul
nu sunt pregătită
pentru răspunsuri exacte
nu le vreau, nu le avem
aștept doar să treacă îngerul
să mă simtă să mă atingă să mă țină de mână
și aerul
aerul mamei din piept