Nopţile de care se spânzură întunericul
nu mai au frânghii,
stelele la trecerea prin anotimpuri
îşi schimbă gândurile.

Privirile ceruite pe ochi
chemătoare
coboară din oglinzi în suflet
ca nişte bobi de luminnă,

în timp ce palmele-mi culeg roua
dimineţilor de rubin
şi asudă.

Ziua îşi începe mirajul
cu un soare la orizont
aprins peste păduri.

Apele devin repezi
ca ceasurile
cu limbi de piatră.

Munţii se plimbă de mână
soarele se înteţeşte şi arde
deasupra de nori.