Fonetice 14
august 23, 2012 de poezim | Editare
M-am pus în sicriu cu mâinile pe piept

Aşa cum îmi spunea muma mea să nu dorm

copil fiind

Şi m-au aruncat, acolo unde ceriul şi pământul se tot sărută

m-au plouat cu stele mici şi mii, sfredelind aurit diapozon

Mort şi ţăpănos, zâmbeam sorocului

Când deodată o bufniţă se ridică, o săget cu sprânceană de om mort

Iată şi un cal galop, ridicând deşertul în mari şi întunecând steiul

L-am tăiat de la picioare, fireşte

Dar tot îl alergau genunchii

iar el necheză de nu-l auzea nimeni

eu zâmbeam mort fiind şi ţăpănos

Abia când am început să mă împut

mustratu-ma nasul, de ce n-am dat mireasma asta bună înainte

aşa cum se cuvine

De ce n-am dat cu mortăciune

pe la ouşorii brazilor

şi pe la subsiorii vrăbiilor

şi n-am duhnit cu boturile cioarelor înfruptând prin hoaite

Am tăcut fireşte, căci mort eram

La marginea unde plouă cu stele pe acela din priveghi

şi se-aruncă-n pământ cu ceriu

Şi de unde mă găsesc că fuioarele mă desfac după cum urmează:

Fuiorul oaselor adună pe dos lâna oaselor

Fuiorul muşchilor adună pe dos lâna muşchilor

Fuiorul nervilor adună pe dos lâna nervilor

Fuiorul aripilor adună pe dos praf

Fuiorul ochilor adună pe dos lânăaprivirilor cât şi a neprivirilor

Ah primul ah… ce încâlceală

Ah din nou, al doilea ah… de voi cei ce v-aţi şlefuit mâini

căci niciodată nu veţi mai putea să pictăţi icoane pe sticlă

Şi iar, fuiorul sticlei adună pe dos lâna transparenţelor

Ah pentru a treia oară ah… ce de cioburi venind la locul lor

de lipeau lacrimi de sira spinării

Ce la rândul lor adunau pe dos de fuiorul aducerilor aminte

Ah ce încâlceală a coastelor de elefant trase-n fir pe dos în sire

de acea vale plânsă

Fuiorul urechilor de capete bărboase adunau pe dos şi pe bună dreptate toate auzirile de sânge sângerate vreodată

Fuiorul nărilor adună toate miresmele bune de mort pe dos în fir de lână a punerii deoparte

Cum se şi cuvine

Dar ah pentru a cincea oară, ah… ce încâlceală

Fuiorul vorbirii întorcea pe dos lâna vorbirii

De aici încolo fuioarele erau de neînţeles

Iar ele adunau altfel lână fuioarelor ce întorceau pe dos mai înaintelea

şi le întindeau adunat de-a stânga şi dea susul

de-a împrejurul şi deandoaselea

de-a mijlocul

şi pe după oglinzi

Innodandu-le în deznodarea primului vierme ce-mi mistuia trupul plouat de stele mii, când

săgetăm bufnită cu sprânceană de om mort lipsită ochilor

căci tocmai ce fuiorul sprâncenelor adună pe dos lână lor

Aşa că i-am spus naşului că n-am ştiut de mireasma bună

căci virmele se mişcă atât de greu pe mine, iar eu eram mult prea lucid

Se pare totuşi că mai era o cămară de taină unde eu

nu auzeam