Nu-mi trec lumini prin vine, n-am aripi sau coroană;
Nu duc războaie sfinte’n armura mea de crom;
Nu am în piept rubine, ci doar o biată rană
În care-nmoi peniţa ca să îţi scriu; sunt om.
Sunt om, nu sunt grădină, nu-s albatros, nici rege;
Nu sunt Adam, nici Paris, nici zeu sau corp ceresc.
Deşi ţi-am scris poeme, Iubito, înţelege
Nu sunt poet, nici geniu; sunt om şi te iubesc.
E singura mea cale şi singura credinţă.
Sunt om – de-atâta spaimă şi întristare-ngheţ.
Trec anonim prin viaţă; doar propria-mi fiinţă
Şi-iubirea asta simplă sunt tot ce am de preţ.
De-ţi sunt pe plac, Iubito, fără de plată ia-le
Şi fă ce vrei cu ele, oricum sunt ale tale!