Bat pașii a răzgând
ochii neodihniți
urcă arbori de gânduri
lumina aprinsă din inima spovedită
spală umbra vinerii negre
cu sufletul gol

timpul se întoarce pe celalaltă parte
se aud arginții cum sună
umbrele de la gâtul răsăritului
mă căsăpesc de viu
să-mi scoată o vorbă
închisă ermetic în oasele mele.