Când mi-ai adus neliniştea acasă
veneai singură, necunoscută,
te-ai aşezat la marginea inimii
rostind cuvinte din priviri.

Erai o pasăre uitându-se-n iarbă
înainte să-şi frângă zborul,
vino şi intră-n poemele mele
s-apropie cerul şi norii se scutură
unde vei sta când ploile seceră câmpul
şi copacii se luptă cu vântul?

Aici e cald, prin clipa mea de repaus,
trec cuvintele
beau singur licoarea nepământenelor vii
ascultând cu tâmpla pe timp
răsuflarea cum vâsleşte o iubire
spre ţărmul atât de departe.