Stau în camera de hotel, holbându-mă pe pereți.
Sunete reci și adânci îmi penetrează sufletul. Spiritul îmi curge pe pereți. Înot în propria salivă, sângele nu mai îmi curge.
Mă ridic și sărut o muza inexistentă.
Mă culc la loc și încep să plâng. Lacrimile în luciri verzui și dulci se evaporă degustând din savoarea pe pereți imprimată.
Mă arunc în golul lăsat înlăuntrul unui personaj ce odată eu am fost și mă sting.
Mă aprind la vocea dulce a unui înger străveziu ce cu coatele își face loc să iasa în față din ceată. Ceata dispare, vocea ei doare. Sângele iar curge. Iar se oprește și mă distruge.
Implozie controlată de sentimente pentru o roșcată. O roșcată ce demult s-a dus. A plecat.
Singur în propriile fecale m-a lăsat atârnând cu gâtul rupt de bec. Becul se stinge arzând, o lumină difuză mă orbește și mă aplec.
Violent sunt violat, anusul devine o plagă împușcată, de durere mă arunc din nou, nu cad, levitez, răpus de plăcerea interzisă, reușesc să fug și să creez.
O altă muză.
O altă entitate colorată în verde și roșu, în negru și gri, în albastru și galben, în violet și oranj.
Mă innec în propria vomă. Are un gust plăcut, puțin acid, consistență apoasă, nu are culoare. Alte sentimente din voma se conturează, din resturi un chip apare, sonoritate disturbantă.
Devine clară, devine reală, devine precum o acreală după un oral facut unei prostituate.
Devine suprareală, mă depășește în atitudine, i-a glas, mă demontează și mă reasamblează forțat.
Extremități curbate în gură îmi ajung. Jos, sus, sus, jos alunec și râd ca un nebun în cămașa eternă de forță pe vecie prins.
Încerc să o sărut. Buzele îmi dispar, se dizolvă. Gura ei în întuneric mă aruncă.
Dispar. Asta e tot ce am reusit să păstrez, dintr-o scurtă viață, o neinsemnificată amintire, o ultimă disperare, o penultimă cădere, o primă zi dintr-o nouă viață ireală.

Inspirat de MAISON SKINNY, ultimul album Divine Muzak.