slideshow

imaginea utilizatorului Imparateasa

acum vorbesc eu:
noaptea îți alunecă pe spate
ca o amibă în apă
te întorci cu fața la perete faci cu degetul
niște mișcări ondulatorii
mai mici mai mari
devii atent la schimbare și în cinci minute înțelegi
în 5 minute ieși afară te duci
în primul loc public și aștepți
observi că lumea se leagănă în spatele tău
observi că lumea e alcătuită din tine și brusc
unghiile nu-ți mai rămân în carnea ta ci în carnea lor
ca un cleștișor care îți spune să nu pleci
să stai în continuare
să fii acolo