...Poate că ar fi trebuit să mai treacă ore bune pănă să conștientizeze țeapa pe care o luaseră. Patru perechi de ochi lustruiau pereții, fără ca să se intersecteze între ele. Nici una dintre aceste perechi de ochi holbați și amețiți de alcool nu era dispusă să-si citească în celelalte propria rușine și teamă. Era singurul lucru care încă le mai ținea în lumină.
După discuții purtate în surdină, apoi reluate mai tare și condimentate cu tuse de apropo, după mai multe ocoluri încununate cu amabilul „pot să vă mai aduc ceva?”, ospătarul, dezlegat probabil de patron, se apropie de masa celor patru. Își drese vocea teatral.
- Ne pare rău, dar localul ar fi trebuit să se închidă acum o oră jumătate. Observând că nu mai aveți nimic de consumat și nici altceva nu mai comandați, permiteți-ne să vă rugăm să achitați nota și...
- Mai spune-mi o dată cât e, ceru o voce pe un ton asemănător unui condamnat care urmează să fie executat, și își spune gândurile finale.
- O aveți în față. cinci mii opt sute și...
- În lei vechi, pinguinule!
- Cincizeci și cinci de milioane, opt sute și...
La fel de bine putea să le crape capu’ cu un bolovan. Tot aia era. Toate buzunarele celor patru nu valorau mai mult decât o convorbire telefonică locală.

... Era trecut de miezul nopții când un Audi Q5, gri metalizat, își făcea loc cu tupeu printre celelalte mașini. Pe podul de peste Bahlui, făcu la stânga, rulă încă o sută de metri și opri în față la Iulius Mall. În mașină – patru inși puși la costume de bun gust.
Eleganța, sobrietatea și extravaganța stăteau într-un echilibru perfect. Cel care conduse aruncă pe geam țigara pe jumătate arsă și scuipă guma de mestecat.
- Să-ți văd Tudoru’, zmeule, se adresă celui din spatele său, privindu-l amenințător prin oglinda retrovizoare. Copoul ce „gizăz cruaist” avea? A mers bine data trecută; pițipoancele și-au lungit „pronto” botinela, au îngenuncheat... Acu’ ți s-a sculat pe Tudor Vladimirescu. Ce gizăz cruaist o mai fo’ și-ăsta? Revoluționar?
- Taci, măi fraiere! Și-aici sunt studente care o pupă dacă tragi după tine o bară de parizer. Și Tudor a luptat cot la cot cu Ștefan, la Rovine, incultule...
- Bei, ‚telectualule, lasă nițel gargara asta transpirată, că tot profesionala ai terminat-o! Cum le agăți, zmeule? Că doar nu vrei să-mi permit io să mă duc la ele. Uită-te-n ce stau... În Copou, era altceva.
- Cât am să vă mai învăț, nu știu, interveni tipul din stânga șoferului. Trage-o dracu’ după Cornelius.
- S-o trag pe...
- Mașina, recalcitrantule! Și nu uitați: fără prea multă beteală! Trei vorbe, le-am încărcat într-un taxi, tragem la hotel... Fără s-o dăm în mușchi, fără să fâlfâim prea mult portofelu’. Curat și țiplă, cum ne stă nouă bine. Le facem lejer, mânca-v-aș prestanța!

...De după colțul restaurantului Cornelius, ieșiră patru fete îmbrăcate ca pentru platourile de film XXX. Se țineau de după gât și râdeau zgomotos.
- Tu, sâmbăta trecută a fost nasol rău. Toată noaptea cu maimuțoii ăia trei pentru o sutică de euro, spuse una care avea părul mov și o cruce de lemn la gât.
- Mdea, banii ăștia îi făceam dacă în timpul ăla trânteam niște proiecte neajutoraților alora de FEEA-iști, replică colega ei de gât, hohotind ca după un banc bun. Ce să-i faci, mai sunt și seri din astea.
- Dacă am dat-o în hoteluri... , continuă prima.
- Hai, tu, că nu acolo am greșit. Faza a fost atunci când ăla se trotilase de tot și tu nu ai vrut...
- Bon, bon, am discutat asta toată săptămâna. În seara asta – gentil. Îi strecurăm bine, le dăm impresia că ei conduc, că sunt super inteligenți, bem, mâncăm, iar când se duc pe pârtie... ta-raaa! Persuasiune, atenție, puțină muncă... Câteva milioane avem la noi, pentru orice eventualitate, așa că...
- Muncă?! exclamă una dintre cele două care până atunci tăcuse. Muncă?! Unde, fato?
- Pai, ce, în baruri nu există toalete?
- În budă s-o faci tu cu...
- Hei! Stai relaxa, stai saltea. Ne uităm și noi după gugumani. Dacă merită investiția... Nu-mi spune că vreo două-trei sute de euro nu-ți acoperă decența...
Toate patru își însușiră tacerea exact când din Audi-ul Q5 coborâră cei patru inși.
- Ta-raaa! Seara noastră, gagicilor! Mare atenție! Hai că-i tapăm frumos!

...Toți opt aveau nasul în meniuri. Studenta cu părul mov își lungi coada ochiului atât cât să apuce să vadă brațările de aur solid care se alintau pe închietura tipului din fată sa. Cu un fault surd pe sub masă, o făcu atentă și pe colega ei. Un zâmbet excitat își săpa șanț printre buzele acesteia.
- Gizăz cruaist! Ce-s, băi frate, cu România asta?! Pește file, nu. Fructe de mare, nu. Aia nu. Ai’laltă, nu! Pizza, pireu, șnițele, varză... Mâncare de porci! Păi de-astea să mâncați voi cu „neamele” voastre! Gizăz!
Fata cu părul mov îi aruncă insului iritat o uitătură de virgină.
- Așa-i la noi, vorbi aceasta, se fabrică doar pentru noi, ăștia mai lenți. Se uită că mai există și lume așa ca voi...
- Bă, numa’ figuri de oltean ai pe tine-n noaptea asta, i se adresă cel cu brățarile de aur la mâini amicului său. Nu mai suntem în Germania, pupa-ți-aș prestanță! Las-o mai la relanti!
- Hai sifon, bă acesta! Chelner!
Ospătarul se înfățișă ca din pământ.
- Vă ascultăm.
Tipul stimulat nervos își desfăcu plictisit al doilea nasture de la cămasă, etalându-și totodată un lanț din platină, care se termina cu o piramidă acoperită toată cu pietre vișinii și albastre.
- Mda, numa’ sictireli aveți... Băieți, ca de obicei, bănuiesc. Whisky, băiețas. Cel mai scump, normal.
Ospătarul se răsuci pe călcâie, apoi reveni la poziția inițiala.
- Știți, bâigui, ăăă, casa are, noi... Avem o politică. Pentru produsele care trec de o anumită sumă, suntem obligați să punem clientul în temă...
- În temă s-o pui pe...
- Noi încă ducem lipsă de clienți așa ca voi, cu dare de mână, adică. De asta chelneru... interveni tipa vopsită mov.
- Gizâz, exclamă îmbunat insul. Cât e, băiețas, întrebă, scobindu-se între dinți cu o scobitoare.
- Opt sute.
- De mii?
- De euro.
- De mii?!
- De euro. Deci, opt sute de euro.
- Pai și ții opt inși cu inima goală pentru mărunțis, măi chiflo?! Adu băutura aia odată! Două sticle, de fapt. Gizâz cruaist!
- Ia-o mai ușor, bă! Că-ți crapă ficatu’ înainte de-a începe să torni în tine. Ce „drachiu” te agiți atâta ca artifica?
- Deci două sticle de W... așa, altceva?
Când termină de luat comanda celor opt, carnețelul ospătarului rămase mai sărac cu trei pagini. După douăzeci de minute de conversație în care bărbații propuneau si ofereau teme, iar femeile le acceptau și le ridicau la rang de filosofie, masculii erau cele mai înalte forțe din oraș, cel puțin din oraș, iar femeile cele mai umile minți.
- Ok, am gavarit despre vrăjeli cu fundițe roz, se adresă tuturor tipul cu lanț de platină la gât. Am dat cu tencuială vrăjeala, ok. Da’ Gizâz, hai să ne aranjăm și la ce ne ustură. Hotel n-ați vrut, am înțeles...
- Nu-i vorba că ne-am teme de voi, ori ceva, dar nu am vrut să vă punem la cheltuială, si așa până acum ați fost super generoși, îl intrerupse studenta din stânga celei vospite.
- Bomboano, nu-i vorba de bani aici, și nici de hotel. Aș putea să am trei hoteluri, dacă mi-ar pocni ambiția din piept. Și în el, un harem. Vânătoarea și carnea diferită face totul, bomboano. Dar am spus, am înțeles – ești cu romanii, pleci la Roma, sau cum Gizâz Cruaist se mai spune. De asta, e ok. Nu vreau să vă iau repede, să nu vă scrântească v’o unda cerebrală. dar ce facem? Ne aranjați și pe noi cumva?
Cea cu părul mov interveni.
- Știm că sunteți generoși, dar nu asta e important pentru noi. Importatn este că sunteți și bărbați bine, siguri pe voi, iar dacă la final... cu atât mai bine pentru toată lumea...
Când ospătarul servi felul doi, a doua pereche formată ad-hoc se întoarse de la toaletă. Insul care tocmai beneficiase de o partidă rapidă de sex își privi partenera închiriată ca pe un trofeu. În clipa aceea, ospătarul se îndrepta spre ieșire, ținând de guler un puști îmbrăcat sărăcăcios.
- Ți-am spus să nu mai cerșești aici, pușalm...
La întoarcere, fu acostat:
- Ia, stai, stai, interveni, individul care, între cei patru, domina. Și scoase din portofel o bancnotă de cinci sute de euro. Ia, dă-i-o puștiule. Văd că te-ai ajuns,dai eject amărâților, nea gândac de restaurant.
Cele patru tinere își înghițiseră respirațiile odată cu dansul bancnotei.
- Nu, nu se poate, țâșni capul mov. Este mult prea mult pentru el. Bărbatul cu banii, își retrase mâna...
- O fi, da’ mai mici n-am.
- Avem noi. Românești. Ii dai pe ăștia, apoi ne descurcăm noi. Fetele făcură cheta, îi trecură individului șase sute de roni.
- Dă-i pe ăstia, și așa sunt mai mult decât de ajuns.
Mda, îngână tipul, dându-l la o parte pe ospătar. Dă-te, mă oaie cu cabină, că veniți din mâna ta, o să-i dea pe prenadez. Las’ că-i dau io...

...Fiecare avuse parte de sex, masa era cocoșată, atmosfera detașată, inșii beți. Era timpul. Creierul mov aproape terminase planul.
- Gizâz! Da’ oare struțu’ ăla, hâc! acu’ suflă-n sticla aia de poșircă?! Lua-v-ar extratereștrii cu lanterna de neam de...
- Iar ai luat-o la trap ba umflatule, că nu te mai încap figurile astea de rus...
Și cei doi cocoși săriră unul în gâtul celuilalt. Apucară să-și împartă cu dărnicie pumni până când câțiva ospătari reușiră să-i scoată afară. Unul dintre ceilalți doi inși îi urmară, să nu se omoare între ei.
- Așa fac mereu, rosti cel rămas, nu vă faceți probleme. Revin ei, braț la braț. Tipele, crispate, îl priveau temătoare. După cinci minute, ultimul bărbat rămas la masă primi un telefon și ieși din restaurant, scuzându-se pentru un minut.

...Poate că ar fi trebuit să mai treacă ore bune pănă să conștientizeze țeapa pe care o luaseră. Patru perechi de ochi lustruiau pereții, fără ca să se intersecteze între ele. Nici una dintre aceste perechi de ochi holbați și amețiți de alcool nu era dispusă să-si citească în celelalte propria rușine și teamă. Era singurul lucru care încă le mai ținea în lumină.
- Cincizeci și cinci de milioane, opt sute patruzeci de mii.
Cele patru studente își cuprinseră fețele în palme într-un sincron comic și final.

...Audi-ul Q5 opri în fața unui amanet non-stop. Din el coborî tipul care avuse brățări de aur la mâini, purtând sub braț o sacoșă de plastic. Era îmbrăcat într-un trening de bazar și-n teniși. În mână avea o pungă.
- Le-ați numărat bine? șapte brățări aur, două lanțuri cu...
- Taci dracului, că-s toate.
- Păi, să fie, că mă omoară văru-meu.
Ceva mai încolo, mai coborâră încă doi.
- Ați pus costumele lângă celelalte, da? Dacă le-ați ars cu țigara, v-am belit, vorbi tipul pe care-l cocoșase lanțul de platină. Hai, pa, eu mă duc să-i duc mașina șefului, s-o spăl...
Și demară, pipăindu-și cu gesturi apăsate buzunarul de la pantaloni, unde stăteau cuminți șase milioane de lei vechi.