moartea stătea lângă mine
îşi făcea timp din viaţa ei
de unde să ştiu eu că mă păzeşte
să nu cad în fântână ca ai lu mitrache
ş-ăl mic ş-ăl mare
făceam poze pe prispa lor când eram de şcoală
că aveau nişte leandri mari şi îmbobociţi o minunăţie
ne aşezam noi pe lângă ei cu zâmbete din alea
să ne aibă părinţii pe când trebuia să plecăm la oraş
să ajungem mari
nu ştiu de ce spuneau aşa
mari ajungem toţi numai că unii părinţi rămân cu sufletul
cum rămâne câmpul după seceriş

mă păzea şi îşi făcea de lucru prin bătătură
seara dădea pagina lui cioran
dar nu era chiar aşa de deprimată
uneori mi se părea că se veseleşte ceva în jurul meu
dădeam vina pe cei care se întorceau în târziul satului fluierând

am plecat de mult din locul acela cu
oameni buni ea lângă mine şi niciodată nu i-am dat bineţe
mi-e că odată se supără
suie în maşina cu geamuri fumurii şi pleacă
în străinătate