Ajunul
Iar a gătit natura parcă-n joacă,
Tot satul cu corolele ei albe
Și ciori pătând copaci cu negre salbe,
Într-un tablou pictat cu promoroacă
Ici-colo se aude o colindă,
Ajunul veselind cu clopoței,
Pun moșii daruri pentru nepoței,
Sub brazii-mpodobiți frumos în tindă.
Făina se preschimbă-n turtă dulce
Și cozonaci cu brâuri dulci de nucă,
Crăciunul bucurie să le-aducă,
Moș Ene îi trimite să se culce.
***
seara de Ajun
Mă uit cum ninge-n vălătuci
De fulgi amestecați de vânturi.
În casă-i cald, trosnesc butuci
Și-n aer se propagă cânturi.
E zvoană de la clopoței
Și voci de urători prin sat,
Venite de la prichindei
Care colindă pe-nserat.
În seara blândă de Ajun,
Ei dau Crăciunului rugare,
Ca Anul Nou să fie bun,
Pentru a obștii adunare.
Se bucură pentru Iisus,
Venit cu rația de dreptate,
El ne-a adus lumini de sus
Și-n suflet sad de bunătate.
Cu mere coapte-i dăruiește
Măicuța dragă, de la noi
Și cu plăcintă ce-aburește.
Ei spun amin, pornind apoi.
Pocnesc din bice, trag buhaie
Și se urnesc în jos pe cale.
Printre nămeți cu hărmălaie,
Coboară ulița spre vale.
Se pierde în ninsoare cântul,
Mai arde focul în butuci,
Pe sub ferești aleargă vântul,
Rotind ninsoarea-n vălătuci.
***
Bucuria, liniștea și iubirea se primesc în dar, nu se câștigă.
Crăciun fericit !
Comentarii aleatorii