ţara celor o mie şi una de păcate
ţara oamenilor trişti
unde nu s-a mai rîs cu buzele pînă la graniţe
de pe vremea împăratului roşu sau a împăratului verde
cine să ştie
poveştile amintesc de feţi-frumoşi de ilene cosînzene
de purici voinici ce săreau în al nouălea cer cu nouăzecişinouă de oca la picioare

e vremea de făcut copii e vremea de scris poveşti
e vremea reinventării zîmbetului pe buze

să ne refugiem în păduri seculare cu patrocle
cîinele sanitar ce linge rănile
să ne adunăm în jurul rugurilor aprinse
cînd ard şi cicatrizează metehne

e vremea de ţară de rîsete
de copii şi poveşti
de mi se rupe de toate scopurile fără de scop
oamenii trişti devin şi mai trişti uită poveştile cu purici voinici
e vremea zilelor cu rîset pînă la graniţe

împăratul roşu sau verde sau cum o mai fi e împăratul iluziei
să lăsăm naibii palatele să ieşim în păduri
să facem copii şi să rîdem la soare
în ţara celor o mie şi una de păcate
tristeţea e păcatul cel mare

spune copila mea poveşti
pentru o mie şi una de zile
noi să facem copii tu să-i creşti
spune copila mea spune poveşti