se zbate în două trupuri deodată
inima mea,
în trupul de viespe
şi-n cel de albină.
spre seară,
ca o bulă de aer
iese din teaca toracelui
şi bate la uşa
primăverii.
un mac îi deschide.
caut ziua de mâine, îi spune.
ziua de mâine a fost anulată.

ploaia,
cu stropii cât oul de emu,
o aşteaptă de după colţ
s-o înece.
ea fuge de ventuzele ploii
întorcându-se înapoi
în păstaie
aşa cum scufiţa roşie
se întorsese acasă
după ce o mâncase lupul.