Sinestezie

este vexant, Theia
să fii purtat în braţe ca un fulg
nu ţi se pare?

să nu îţi vezi urmele în urmă
răsuflarea ta
să nu schimbe monotonia dunelor
iar în faţă să nu vezi
decât o direcţie, cea decretată bună
ca o rezultantă a tuturor
pretenţiilor divine

nu, eu nu m-am mulţumit
să guste Altcineva focul pentru mine
să atingă memoria apelor din mine
să asculte materia neagră
sau să inspire otrava mărului
în locul meu
de ce să simtă Altcineva infinitul
numai ca să ştiu eu de ce
să mă feresc

nu, eu am gustat magma de sub ape
cu tălpile
eu mi-am întins călcâiul
până la dinţii incandescenţi
să se coacă măr
am ajuns acolo unde cuvintele
nu se roagă ci muşcă din iertare
cum aerul din mărăcini
acolo unde rana sfinţeşte focul
şi explodează în materie

de câte ori vorbesc
pereţii se îndoaie până se sparg
geamurile în lacrimi
şi cerul îmi inundă ochii
am ajuns acolo unde sfinţii
mi-au disecat inima să se sature
cu foame şi sete de iubire
demonii ţin post cu limbile sterpe
lipite de uter
şi ochii plini de salivă

apele mi-au învaţat mersul înapoi
focul s-a desfăcut într-o mie
ca să merg înainte
se poate coborî mai sus de atât
se poate urca mai jos de atât
copilul meu
este atât de greu încât
atunci când o să îmi sară din braţe
vor ieşi cuiele
din încheieturile pământului

o să las în urmă universul demontat
până la mărunţişul
din buzunarele Dumnezeilor

Epoca de plastic

cum să nu scuipi
flăcări din pieptul despicat
de sălbatici

cum să nu taci, Theia
când dansează în jurul tău
cu bucăţi de inimă părjolită
pe băţ

când se bat cu pumnii în piept
că pot să facă foc
şi credinţa lor este importantă
cum sarea în friptură

cum să nu îţi întorci faţa
când te acuză că zeii nu arată
empatie pentru insula lor

mare cât o scamă de plastic
pe un ocean clocotitor
lacrima lui Dumnezeu

Semafoarele

unii oameni, Theia, fac din suferinţă
icoane în mai multe culori
telecomandate
şi le atârnă în stâlpi de beton
la intersecţii

când îi supără perechea, sciatica
amorul propriu sau vremea
apasă butonul roşu
cum ar face marele preşedinte
al semafoarelor unite
toată lumea trebuie să se oprească
şi să fie empatică cel puțin 5 minute

ah, să nu uităm că butonul galben
se apăsă înainte de butonul roşu
iar publicul trebuie atunci
cum câinele lui Pavlov
să saliveze necondiţionat lacrimi
dureri de cap și junghiuri intercostale

( butonul verde este folosit
atunci când nu vor să fie deranjați
cu afecțiunile altora
neserioase în comparație cu ale lor )

și uite așa sunt compătimiţi
până se termină sarea din ocne
iar norii nu se mai lichefiază
să se întoarcă apa la locul ei pe pământ
ochii bocitoarelor seacă de sânge

iar când efectul de seră se agravează
îşi fac din suferinţe
aşchii ascuţite
le înfig sub unghia lui Dumnezeu
şi apasă butonul albastru

așteptând să fie mângâiaţi cu milă
până la capăt