I’m sipping my maté slowly
ritual of solitude
no tears no questions
almost oblivious
to this frigid silence
in Tierra del Fuego
the shoreline is painting
strange creatures of dark
isles blackened in lava
just me and their ghosts
like gods of an inverted planet
in the ashes of a wreckage fire
remnants of the last great ships
only the old seals bark in the dusk
scattering their shadows
the fog covers my shelter
like a huge Cyclopean hand

it’s almost dark

îmi beau yerba maté încet
ritual al singurătății
fără lacrimi și fără întrebări
aproape inconștient
în această înfrigurată
tăcere a Țării de Foc
stîncile mării desenează
întunecimi bizare
insule înnegrite de lavă
eu și nălucile lor
zei ai pămîntului răsturnat
în cenușa unui foc de vreascuri marine
rămășițe ale ultimelor corăbii
doar spre seară
bătrînele foci
își mai latră speriate umbrele
apoi ceața îmi acoperă coliba
ca o mînă de ciclop uriaș

e aproape noapte

from Mirabile dictu - © 2007- virgil titarenco