Motto: "De viață ar trebui să fie înspăimântați, nu de moarte, de modul în care se ascund unul de altul ar trebui să le fie frică și de gesturile de bunătate perversă cum ar fi: ai uitat câte am făcut pentru tine?
Constat cu fiecare zi ce trece că omul a dispărut, a evadat din ei, a fugit la Dumnezeu sau poate înapoi în peșterile pline de picturi rupestre. Animalele humanoide care au rămas sunt infertile iar dacă unele dau naștere cuiva, acela este un hibrid blestemat, o creatură dezmoștenită de frumusețe, o pedeapsă."
Ștefan Doru Dăncuș

îngenunchierea îți e predestinată.
când te ridici prima dată în genunchi
apoi în picioare – poeziile cad ca niște ramuri uscate
și când toți toți toți cu toții merg la culcare
afli că iar trebuie să dai foc
iar un secol trădător ți-a luat identitatea
unde mă-sa a plecat prometeul tâmplelor tale
dureroasele premii de poezie
fetele și femeile măritate
prietenii și halbele de bere
țigările vinul și vodca
secundele de celebritate
răsuflarea ta de câine turbat
murind azi în preajma onoratei comisii?

așa se moare ca mine
pe muntele plin de plantele altor gânduri
acolo ai plecat și tu prietene
îți vei imprima chipul pe-o maramă
a anului 1 e.n.
nimeni nu va ști că doi am fost atunci răstigniți