intrăm în acest tub al zilei
cu umerii pipăind rotunjimile
ne oprim adulmecăm liniștea
doar o vibrație sporadică
uneori mai puternică decît ne așteptăm
ca o premoniție a întregului
iese din noi sau intră
tace anticipînd albul schimbarea de cadru
se desprind solzi de pe spinarea culorilor
uităm o clipă sîntem probabil fericiți
apoi trec zilele de pînă ieri
foșnind inerte în scaunele lor cu rotile
ceva sau cineva se scuză
pentru că a trebuit să le vedem din nou
muribunde inutile frumoase
în paloarea lor
le evităm privirile
ca și cum am evita o oglindă
goliți de cea mai simplă curiozitate
e clipa cînd am vrea să adormim
dar nu mai are rost