Aspazia era, de departe, ceea ce se putea chema - la Dorna Cuci - o femeie țeapănă. De fapt, aici muierile, mai toate soții de mineri, gateriști ori țapinari, dacă nu erai de-al locului n-aveai cum să nu remarci că erau cumva în afara a ce te-ai fi așteptat. Bineînțeles, ne gândim și la sensul bun al lucrurilor. Aprige, cum le stă bine muntencelor, mașcate și cu mult roșu (natural) în obraz își vedeau de gospodărie și de plozi. Casele mari, etajate, din lemn sau din cărămidă, nu erau deloc o raritate. În grajdurile animalelor, durate întotdeauna ceva mai departe de case, puteai găsi tot de la 3-4 capete de vită în sus. Ce mai, dacă ai spune că sărăcia nu-și prea găsea sălaș în zonă, nu ai fi greșit deloc. Numai că asta însemna și trudă din greu. Totuși, cei mai înstăriți din Dorna Cuci erau minerii. Aceștia munceau strașnic, dar și beau la fel de strașnic. Multă tărie – vodcă, cât încape. După ce ieșeau din șut rămâneau ore în șir în prima crâșmă din drum. Pănă nu dădeau pe gât măcar o jumătate (de litru) de coniac ori alt spirtos, nu plecau acasă. Și asta, zi de zi. Munca istovitoare în prăfăraia din adâncuri și alcoolismul îi băga de tineri în pământ. Cei de cincizeci de ani erau deja longevivi. Așa se explica mulțimea de văduve în floarea vârstei. Acu le puteai vedea, tot mai des, tunse scurt și în egări (pantaloni subțiri mulați pe picior), în grupuri, pe la bufet bârfind la o cafea. Nefericitele ar fi vrut să-și refacă viața, dar aceasta era cu o adevărat o problemă dificilă. Că mai toate aveau copii de școală, nu era mare piedică; ar fi compensat cu gospodăria dacă, la o adică, vreun pretendent ar fi ridicat obiecții. Chestiunea era că dădeai cu pușca după vreo căciulă (bărbat disponibil). Cât erau ei cucenii de dați dracului, ca Aspazia lui Lămpașu nu cunoșteau multe. Trei bărbați a îngropat, iar acum sta gata să se mărite a patra oară. Primul îi muri de bătrânețe – la 45 de ani; ca fost miner, se chema că era bătrân -, iar pe al doilea, tot miner, se prăbuși un perete în abataj. Al treilea, gaterist, a băut atât de mult într-o zi de leafă, încât, la întoarcere spre casă, mergând pe trei cărări, l-a călcat o mașină care era condusă de unul la fel de turmentat ca și el. Cu Vasile, ultimul ei soț, stătu și ea în cârciumă, în ziua cu păcatul, vreo două ore, dar când văzu că acesta o lungește peste măsură îl lăsă singur. Să mai fi avut răbdare ca o jumătate de ceas, că mai mult n-a stat, l-ar fi ... salvat. Dar de, asta i-a fost să tragă. Muieretul comunal, însă, dădea ca sigur faptul că singurătatea Aspaziei nu va face anul. Deveniseră invidioase din cale-afară. Preocuparea lor fundamentală era să afle ce le face “asta” la bărbați și cum Naiba îi vrăjește de trag așa la ea. Nu știm dacă aveau să afle vreodată, însă cert e că a patra căsnicie devenise iminentă. Pentru că se apropia frigul, Aspazia avea să tocmească un zilier – pensionar – din oraș (Vatra Dornei) să-i taie lemne de foc cât să-i ajungă toată iarna. În cele câteva zile cât a durat treaba, pensionarul nostru – de loc de prin Giurgeștii Târgului – a fost tratat regește de gazdă. Băuturica, băturică, mâncarea, mâncărică. La prânz, un ceas-două de odihnă. Ba chiar, cucoana, după ce-l îndemna să se lungească pe o canapea, tocmai în timpul acela își căuta de lucru prin preajma lui. Spera că doar, doar, i-o veni vreo idee. Însă, omul nostru nu că ar fi fost atât de Papă-Lapte, dar urcase demult sculele trebuincioase în pod. Totuși, după ce a terminat treaba și-și încasă plata, zăpsind el cum stau lucrurile, îi propuse a-i face cunoștință cu un nepot al său de pe frate...