Iubita mea, pentru că fac remiză
Cu scorul alb, sub plapumă, îmi pare
Că s-a-ncurcat c-un gălbior pe care
Dacă îl strângi încape-ntr-o valiză.
Nu-i nici frumos și nici deștept; nu-i mare,
Dar zgândărit și conectat la priză,
Chiar dacă-i ostenit dup-o repriză,
Își chiamă iute alte ajutoare.
Nu-i un mister căci pân’ la urmă, foarte
Gelos, i-am spionat ascuns odată
După perdele: moale, printr-o parte
Sub pat, se bagă (nu se dau în lături
De la nimic) și sare din cealaltă
Un altu’apoi (‘s vreo zece) printre pături.
Textul parodiat
Sonet 166 (Sub clopotul de sticlă) de Cristian Vasiliu
Sub clopotul de sticlă,-n depărtare,
Doi pescăruși încălecați pe briză
Reînnoiesc pariul fără miză
Și urcă în spirală către soare.
Se-asează-nvingătorul pe baliză
Când flacăra în jurul lor tresare
Și-și scutură de umbre și de sare
Penajul ciufulit. Înc-o repriză:
Un dans lasciv pe sârma ce desparte
Nuanțele de-albastru; dintr-odată
Prin susurul domol de valuri sparte,
În țipăt lung mi se așează-alături
Un zbor învins de neguri, ca o pată
Pe conul de lumină dintre pături.
5 VII 2008
Comentarii aleatorii