între timpul dus
şi întotdeauna,
stau pitite-n vânt
nopţile de os
ronţăind culcuşu-n care
doarme luna,
mistuind altarul
gândului pios.

ah, cum trece timpul
treaptă după treaptă!
eu mă trec, asemeni,
sprijinit de el.
viaţa asta dulce, calmă
şi nedreaptă
pune-o-voi pe suflet
cergă şi inel.

vreau să strâng în vază
limitarea clipei,
deşteptarea mierii
care-o port în ochi.
aripa s-o cresc
geamănă aripei,
literele faptei
să le-adun în snopi.

mâine poate
fi-voi
umbră, vis, uitare.
în timpane-mi cântă greierul
din rai.
singura-mi sădită-n minte consolare
e că tu, credinţă,
zâmbet ştii să-mi dai.