În căsuţa din umbrar păpuşile puteau discuta în voie
ca oamenii mari nefandosite
şi puteau să bea vişinată din paharele cu picior
din care doar popa apuca să mai guste
furnicile treceau prin mijlocul căsuţei
ca nişte refugiaţi cu ochii măriţi de groază
în şiruri compacte descoperind picăturile dulci de vişinată
ce ni se prelingeau printre degete
noi le lăsam în pace cât poate să bea o furnică
nici păpuşile nu se opuneau prea tare
cu gurile de aţă roşie discutau probleme importante
despre costul argelei de casă şi preţul pământului
erau nişte păpuşi de treabă
nu se ocupau de politică
numai când se întuneca de ploaie
îl pomeneau pe Dumnezeu cel mult de două trei ori

în căsuţa din umbrar seara ne legăna mâinile obosite
ca pe nişte vâsle pierdute în valuri
tata continua să cioplească aerul
deasupra umerilor noştri
ca pe nişte aripi pe care ai vrea să le porţi într-o zi
ce-i asta întrebau păpuşile
nimeni nu ştia continuarea poveştii