Moartea e o ipostază preventivă
O scânteie de fire ce locuiește-n noi
Voi doi, nemurind de atâta bicuire
Căpăstrul calului desprins, vezi bine
se clatină pe drum.

El strigă hăisa, ca un surd
și râde larg cu paiu-n gură
Tu mori din nou ca să te naști
pe piatra mea de-nmormântare
nascând un vers mai oarecare
femeie veșnic călătoare..

Si v-am acoperit cu pătura de cal
și-am plâns de mila sălcilor din deal
Ciudat șopteai, cu vocea-ți clară
Câtă tristețe într-un pahar cu apă chioară ...

***
acum că e oricareoară în care îți răspundem împreună
eu spun că mă obișnuiește,
iar el spune
"să nu te sperii că nu-ți fac nimica"
acum e prima oară când ar trebui să-l cred
trezesc halucinații cu femei bătrâne, el spune
"te-am omorât în toți acei 138 de ani
și m-am sinucis de fiecare dată
mureai muream mureai muream mureai"
iată muntele meu
iată un felinar roșu sub care moare o iapă
iată de fiecare dată iată
eu spun mă biciuie și tu nu știi,
iar el îți spune
"IATĂ"

(scrisă la trei mâini -cu acordul autorilor: Tibick & Dogy )