hialin, iți mulțumesc pentru timpul și atenția cu care te-ai aplecat asupra poemului. observațiile tale explicite m-au făcut să schimb poemul acolo unde mi-ai atras atenția. totuși rămân "explicit" în mod voit în ceea ce privește "penetrarea ființei". așa voiam aici sune versul, ca mesajul să fie cât mai clar și cât mai concis. iată și noua versiune a poemului: Este ca și cum te-ai privi în oglindă când mori. Un fel de cer plin de jur împrejur de sori, vârtejuri de foc, Care tulbură apele până fierb și până scot limba de căldură, Sau cum pământul și-ar vomita din sine propria zgură. O penetrare a ființei cu lobul ochiului stâng sub coastă Prin care inima își vede frângându-se o aripă vastă Lovită de turbare, lovită de pecingine și de alte boli, Sau un fel de furtună a mării ori zbaterea fluturilor. În visul părtinitor al somnului se scufundă noaptea, Un copil botezat în apă într-o cristelniță de piatră. Sap gropi în gropi tot mai adânci. Călău de o viață. În haina roșie a pustiului port riduri de umbre pe față.