domnul Pa și visul

imaginea utilizatorului alma

înfășurată în mantia-mi,
aduceam un strop din apa sărată a mării,
albastru, departe sau verde,
mergeam un drum prin înălțimea nisipului, în jos, spre țărm
coboram așa până la mare și aduceam un strop de apă sărată,
în coaja unei nuci,
lui, prințului,

mă aștepta sus în deal un prinț,
un vultur cu aripile mari, întinse pe cer,
așa că:

înfășurată în mantia-mi, urmam o cale și
condurii de-argint de pe marginea lumii,
pașii mei goi, jurăminte îndrăgostiților,
rochia mea udă, șerpii mei din jurul gleznelor,
mă lungeam pe nisipuri, trupul-mi era curb,
tocmai acolo pământul se găsea să fie
atât de rotund, încât
dacă întindeam mâinile drepte spre apă, valurile intrau
în cupa lemnoasă a palmei,
pe atunci țineam o nucă jumătate în palmă
sfântul nostru graal pentru apă sărată de mare,

cu toate acestea, mă întorceam,
lumea începea o zi nouă, un țărm de urcat, înapoi, spre nisipuri,
întindeam un cer cu mâna mea dreaptă,
jumătate apă, jumătate coajă de nucă,
întindeam un pământ cu pasul meu drept, pe o cale,
un călcâi vulnerabil sau forma scoicii,
nisipul se prefăcea în treptele roșietice ale răsăritului,
marea devenise albă, noi deschideam o carte la mijloc,

mantia-mi se uscase, treptele se terminaseră de urcat, iar vulturul,
vulturul se transformase de mult în domnul Pa, iar domnul Pa,
domnul Pa purta mantia vulturului pe umeri, în loc de aripi,
îi flutura mantia aceea, ca niște aripi,
ba chiar purta o coroană pe cap,
domnul Pa era prinț în toată regula, cu:
supuși, castel, coroană și mantie pe umeri,

apoi se făcea că duceam în dar o picătură din oceanul mirării
strâns emisferic într-o nucă, jumătate nucă, jumătate ceva
ce nu se spune în poezie.

undeva din spatele meu răsărea soarele.
răsărea soarele și acest lucru se reflecta în ochii domnului Pa.

Comentarii

primele trei strofe sint mult mai reusite decit celelalte. de fapt cred ca ar putea exista ca de sine statatoare.

Multumesc, Virgil. Si cu celelalte strofe ce se poate face?

trebuie sa rectific. primele patru mi se par cele reusite. despre celelalte as zice sa renunti la domnul Pa, la castele si alte copilarii din astea, si la chestia aia "ce nu se spune in poezie" si la care toata lumea se gindeste ca si cum ar avea o importanta mai mare decit poezia. cam asta. textul in corpusul lui inititial mi se pare mult prea bun pentru alunecarea in ludicul quasi-misogin despre dl Pa parerea mea, de doi lei grei.

Fie, atunci primele patru sa ramana! Multumesc frumos pentru idee!

Alma, daca tot e vorba de cateva sugestii pe aici (si m-am gandit eu ca asta era textul cu Graalul pe care il scriai :-) as zice asa: 1/ ideea cu "domnul pa" desi vad ca deja ai construit un intreg esafodaj pe ea, mie mi se pare rizibila 2/ chestia cu "infasurata in mantia-mi" ar trebui eliminata fiind un calc eminescian 3/ ar mai trebui revizuit textul la chestii ciudate de genul "trupul-mi era" :-) Andu

mi se pare o reusita trimiterea la emi, (auto)ironica pe alaturi, constienta si mirândă. din cate imi amintesc am mai intalnit la alma o astfel de tehnica a situarii inauntrul si in afara starii/textului, intr un metalimbaj care se protejeaza de spectrul patetismului si asigura, daca nu depasirea ""crizei", macar asumarea ei. despre atotprezenta dlui Pa, nu spun nici da nici nu. e si el un dumnezeu care moare mai greu

Andu, daca scriam "Andu", in loc de "domnul Pa", tot asa de rizibila ar fi fost? In rest, multumesc de semnalari. O sa incerc, pe cat posibil.

Dorin, e un proiect, ca atatea proiecte incepute de mine, poate pe acesta chiar o sa il si duc pana la capat. Dumnezeu stie! :-) Multumesc pentru ganduri.

Ce mi-a placut... "mă lungeam pe nisipuri, trupul-mi era curb, tocmai acolo pământul se găsea să fie atât de rotund..." Frumos introdus in context celebrul de acum domn Pa... Obsesia scoicii, motiv frecvent intalnit in poezia ta... in acest context marin, ma bucur ca ai renuntat la imaginile in sepia ;) Nu e un text slab insa parca e prea intins ca dimensiuni, chiar daca totul s-a vrut aici imagine.

Alma, cred ca daca ai fi scris "Andu" in loc de "Domnul Pa" ar fi fost si mai rizibil, pentru ca ai fi introdus in ecuatie componenta personala, care aici chiar nu are ce cauta. Insa foarte serios, tie chiar iti place asta cu "Domnul Pa"? Pare asa, o ironie ciudata, pacat de versuri care au forta si expresie. Ce-ai zice de "Domnul P"... e mai simplu si cu mult mai multe intelesuri, parerea mea. Andu

Vladimir, multumesc frumos pentru ganduri. Nici eu nu cred ca e un text slab :). Si mai cred ca e prea lung pentru cei care se plictisesc repede.

Andu, mie chiar imi place cum suna Domnul Pa si va ramane asa sau deloc, nicidecum domnul P. cu sau fara diverse sensuri esoterice :). Multumesc de comentariu!

E o poezie foarte solidă. Plină de imagini și sentimente, crează stare și atmosferă, desenează imagini seducătoare și se țese poetic în jurul unor laitmotive armonice. Nisip - apă sărată, mantie - conduri, pași - jurăminte, apă - coajă, iar castel, iar mantie, iar pași, glezne, trup curb, pas drept. Știi ce nu (mi) se potrivește? Domnul acela Pa din antepenultima strofă. Parcă pleznește acolo îmbujorat și fercheș. Eu mă gândeam că va deveni personaj literar, am și spus-o oarecând, dar "de mult" domnul Pa, "iar" domnul, iar "domnul", domnul Pa "era", ba nu era..., eu l-aș vedea mai degrabă ca un personaj mai discret și cred că așa ar fi mult mai seducător. Nici măcar "prinț" nu-i stă bine. Strecurat în taină, aluziv, dezvăluit poate doar în final (și în titlu) ar coborî din poem nu ca un prinț "în toată regula" (prea dă a basm ieftin și Mr. Right), ci ca un personaj care rar se dezvăluie, dar și atunci doar acoperindu-se cu o nouă taină. Dar deja am facut altă poezie... Ce vreau să spun? Îmi place poezia, în afară de antepenultima strofă care sfâșie atmosfera excelent conturată până acolo. Încă: "picătură din oceanul mirării" e magnifică. E aici jocul mare - mirare, dar și o excelentă metaforă. O tot citesc și mă învârt în jurul ei.