Dedal -
rondelul spațiilor locative
Surâsul meu e candid, păcat că nu îl vezi -
îți amintești, iubito, când prăpădeam livezi?
Când sfârcurile-a ploaie-ți cădeau puhoi, de mi te
simțeam că-mi treci prin gură cireșe pârguite,
când pielea ta cuib dulce era de malachite,
când fumegai în șoaptă, ațâțătoare: «’Bite,
surâsul meu e candid, păcat că nu îl vezi -
dar mai păcat nu este că prăpădim livezi?
Iubirea noastră nu e cuplaj de maidanezi,
te rog să cauți alte locații potrivite»...
Fac cereri, iubi,-'ntr-una, de-atunci, poate mă crezi,
am ochii roși, o vârstă, cireșul mă înghite,
surâsul meu e candid, păcat că nu îl vezi...
Poezie:
Comentarii
bobadil -
Exceptional text (si nu imi place sa arunc cuvinte asa, intr-o doara) cu o aura de modern in forma aceasta care deja nici clasica nu o mai pot numi pentru ca Dedalul reinventeaza, aseaza cuvinte alaturi de semne cabalistice dincolo de punctuatie si uite cum ramai asa, privitor mut la un teatru nu al absurdului ci dimpotriva al unui concret izbavitor si ce sa vezi, livezi, cirese si imaginarul care iti joaca o minunata festa pana la urma nu ai ce face... iei textul il stropesti cu apa si ii zici poezie. Ave tie Dedale ca te mai citesc si io pe aici, amaratul de mine. Se ascund elefantii prin ciresi, oamenii printre crime de lesmajestate si poetii printre noi. Asa a fost si asa va ramane mereu. Andu
Sancho Panza -
ehei, maitre...:) am zambit, si nu cu ingaduinta, ci cu admiratie...si m-am topit in acel "cuib de malachite" (am o slabiciune pentru pietrele semipretioase) si am simtit gustul cireselor parguite. are de toate sonetul - si formulari imedite, si umor, si dulce nostalgie; fain, tare fain..drept pentru care asez in trompa elefantilor o penita. ma bucur ca glumitza mea amaruie te-a determinat sa il aduci aici. cat despre lipsa comentariilor de la cealalta postare...nu ma mir: in fata unor texte de genul asta, de obicei ramai cu degetele deasupra tastaturii si cu gura (pardon de expresie) cascata. :)
Virgil -
părerea mea este că arta încetează odată cu sfîrșitul strofei a doua. restul e un fel de găselniță care nu a reușit să se găsească pe ea însăși. dar asta nu înseamnă că textul nu poate fi refăcut. ca o notă de subsol: mă amuză sensibilitățile aparent posandropauzale ale unora. și mă întreb, chiar așa nu mai reușim să identificăm de ce ne place ce ne place. și o altă notă (tot de subsol): nu prea înțeleg cum putea gioconda, care de cînd mă știu era italiancă (sau franțuzoaică) să aibă pielea... verde (fiindcă malahitul este verde - sau albăstrui în situații rare). e doar o enigmă a textului pe care nu am reușit să o exegetez.
Dedal -
nici gând nu-mi era că elefantu' meu ludicos cu ochi roși va capta așa comentarii admirative spre absolut - mai să-mi ascund în cereș obrajii la fel de roși ca ochii 'mnealui, elefantului, de mare bucurie mai ales când văzui și cine dădu și/sau nu cu penița aurită dar bine ce le spuse, așa de acerbă sensibilitate ce avui anteșipost pauza aia de care se vorbește și de care frică încă nu-mi e în marea mea puțină conștiență și care socoti pielea fetei verde malachită și nu verde cum era de paris ("faaată verde cu păăru pădure...") P.S. aranjez un pic altfel versurile - de acord cu Virgil (parțial, pentru că nici până la strofa a treia ne e vorba de artă) - boom-ul are loc înainte - e ca mersul pe doua poante, continuarea pare (și chiar este) cam împiedicată - știam dar n-am reușit să mă "lepăd" de nici una din ele - atunci și nici acum, din păcate, recunoscute și deci pe jumătate iertate enigma-tic și cuminte, mulțumesc domniilor voastre adică mulțum și esc
Oriana -
Poezia cu formă fixă nu e o intreprindere ușoară, mai ales că te constrânge la număr fix de silabe și rimă. Rondelul trebuie să aibă 13 sau 14 silabe per vers însă nu cred că poate fi o combinație de cele două pentru că nu ar mai avea ritm. Versul "Surâsul meu e candid, păcat că nu îl vezi" șchioapătă de o silabă. Altfel sună în formula îmbunătățită "Surâsul meu eSTE candid, păcat că nu îl vezi"
Dedal -
ca rondelul constrânge, prin forma sa fixă, este doar o părere - depinde de postură - dacă numeri silabele și pipăi accentele cu șablonul, atunci presupun că e greu foarte și că ești predispus unor greșeli incredibile, însă dacă te lași dus de muzichie, rondelul e "bal în salonul oval", adică simplu ca bună ziua rondelulului nici vorbă să-i trebuiască atâta amar de silabe ("13 sau 14") - măsura ("numărul de silabe/vers) tradițională (dar nu obligatorie) este de 8/9 (v. Rondelurile rozelor - Al. Macedonski și nu numai) ritmul nu depinde de numărul de silabe, ci de succesiunea accentelor - ar fi multe de spus/scris, dar nu e locul pe aici formula "îmbunătățită" - "Surâsul meu eSTE candid, păcat că nu îl vezi" mă face să surâd, ca și elefantul din problemă - ritmul sucombă, iar măsura, care devine de 14, dă cu versul următor, "geamănul" în rimă, de pământ în concluzie, textul are el multe alte păcate, dar în nici un caz prozodice, oricum, mulțumesc pentru așa comentariu serios aplicat