Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor.
Aceasta este întrebarea…

Cu stimă, I:P.V.

Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor???
Aceasta este întrebarea…
Cu stimă, I:P.V.

mai intai si intai, intru se scrie impreunat, ca asa e gramatica pe la noi. apoi cand vb de tradare trebuie sa incerci sa vb despre ea, din pacate se pare ca ai cam ocolit subiectul. imi primul rand ar fi trebuit sa-i gasesti o definitie, aplicabilitate, parti bune rele, etc, de fapt cu structura acestui mini eseu e cam varza. in mod complet aiuristic, autorul vrea sa ne arate ca de fapt exista o legatura intre religie si tradare, ceea ce e complet fals, luat in modul, de unde reiese ca pana la urma abordarea de fata ar trebui refacuta complet.