îmi amintesc de orăşelul meu aruncat între vii. din străbuni a fost locuit de oameni de treabă, dar mai rămăseseră prin absurd câţiva pitecantropi, mai ales între tătari, ataturci şi machedoni. fabrica de cretă înfiptă într-o muchie de deal, fabrica de vin, crama, încuscrită cu gurile uscate şi mari cât un sac fără fund la o aruncătură de băţ de şoseaua care duce la mare. canalul nu era pe-atunci. nu ştiu care dintre eminescu, porumbescu, grigorescu sau enescu şi-a uitat numele pe acolo, că o întreagă armată de "eşti" a ieşit după el (ei) ca ciupercile după ploaie. mutulescu, vasilescu, ionescu, dumitrescu, popescu, avramescu, zărnescu, săndulescu, brănescu, petrescu, siminescu, stănescu, rusănescu, georgescu, păulescu, filipescu, albulescu, bărbulescu, vătăşescu, băsescu. nu ştiu lovinescu, minulescu, voiculescu, cărtărescu, maiorescu, păunescu, dinescu, zamfirescu pe unde şi-au scos tulpinele la soare şi-mi scuip în sân să nu se nască vreun ceauşescu în murfatlarul meu înşurubat ca tirbuşonul în harta viticolă a lumii.

primul învăţător mi-a fost un salcâm. era înalt şi drept ca unchiu' ţopescu, sfătos, calm şi nu făcea umbră degeaba pământului. de la el am învăţat să nu înţep pe nimeni, mai cu seamă pe cuţitaşi. ăştia aveau ce aveau cu vecinul nostru călinescu. vedeţi voi, călinescu era certat la cuţite cu rădulescu iar rădulescu era prieten la cataramă cu bădulescu, şeful cuţitaşilor. uneori veneau ambulanţe de la raion, echipate pânâ sus cu respiratoare, aparate de perfuzie şi tot felul de ligheane şi pungi pentru depozitarea temporară a intestinelor, că ăştia, cuţitaşii, nu se jucau. de-aia mi-am luat eu lumea în cap, dând să plec în diaspora. din cauza lor, şi a unor miliţieni care în loc să-şi măsoare bicepşii cu ei mă luaseră pe mine drept minge, la o miuţă, odată. cică de ce merg la biserică, nu ştiu că biserica şi religia sînt opium pentru popor? unul, şerbănescu, mi-a pus nişte cercuri de fier pe mâini şi mi-a zis vino cu mine. m-a dus în clădirea lor, mi-a tras douăzeci de pulane pe ambele pălmi de se făcuseră transfăgărăşane pe ele, după care mi-a tăiat cu o brişcă jumătate din părul care-l lăsasem un pic mai lung, fiind aproape să merg la bac.

de-aia, zic, am încălecat pe-o şa şi v-am spus de ce am plecat eu din românia. din cauza şi la unul pe care-l chema alexandrescu, ridicat la rang de secretar de partid responsabil cu disciplina în cadrul departamentului maritim de importanţă majoră, subalternul şi reprezentantul lui iliescu. ăsta mi-a mâncat răbdările cu susane, a pus biciul zelotului pe mine, dar şi eu, (fără să ştie cine), în euforia botezului marinăresc de la ecuator i-am turnat o găleată cu păcură pe chelie, ca să-şi recunoască păcatele. el se întoarse ca un pelican fără pene înapoi, iar piciorul meu de bâtlan atinse uşor, succesiv, canaria, tenerife, ...california. dar n-a fost să fie! în california nu e loc decât pentru un singur ego! prin urmare în anul în care edgar whisenant publica best selling-ul său "88 de motive de ce Hristos va reveni în 1988" eu plecam din california în întâmpinarea lui Isus, pomenindu-mă în cele din urmă în atlanta. aici e delta mea şi neputinţa mi-e harem. aaaaaaaa, pe sheherazada mea o chema telescu.