E toamnă şi noaptea se-ntinde de parcă
Pe Calea Lactee mor ultimii sori;
E toamnă şi vântul începe să toarcă
Lungi stoluri de păsări din caier de nori;
E toamnă şi ultimi(i) fluturi din arcă
Prin rui osuare n-au poftă de flori;
E toamnă şi-n plasa de unde o barcă
Se zbate cu mine la piept până-n zori.
…
E toamnă şi umbra copacilor moare
În apa impură a ochiului meu;
E toamnă; îmi umplu plămânii cu sare
Şi-mi sting lumânarea de veghe din seu;
E toamnă prin frunze cu trup de fecioare;
Mi-e carnea uşoară şi sufletul greu.