Ok margas, poemul e un fel de pseudo-psalm, așa cum l-ai perceput. Presupunând că ai înțeles bine prima parte, să trecem la ceea ce e confuz, la final. Potrivit cu viziunea mea escatologică, eu cred că ne găsim nu departe de ceea ce Biblia numește vremea sfârșitului. porumbeii (din inima mea) este ceva, o virtute, o calitate, dragostea eventual, cu care Dumnezeu aruncă dupa noaptea (spirituală) care stă la pândă ca o pisică. "Cel rău răcnește ca un leu și nu știe pe cine să înghită", se spune într-o epistolă. Nu pisica aruncă cu porumbei, ci catapulta aruncă după noapte cu porumbeii din inimă. E puțin complicat, dar și sfârșitul veacului e complicat și majoritatea nu-l înțelege. Pipăirea omoplaților și aripile e un fact finding process, pentru a se determina dacă sânt gata să zbor sau nu. Citit mai atent, de la ochiul de apă din ocnă, apusul privind insistent răsăritul din partea cealaltă, zdrențele zilei, trompeta sau trambița care își aerisește plămânii, mirosul de zambile (este arbitrar luat aici, poate fi un miros de tămâie sau de mir de nard curat), aripile (metaforice) care te duc în cealaltă parte, dimensiune, lume, împărăție etc., ei, așa am gândit eu poemul. Mulțumesc de citire, ești o comentatoare formidabilă.