Virgil -
...
nu știu limba în care îmi vorbești
mă ghemuiesc în penarul de lemn
îmi pun mîinile la urechi
respir adînc mirosul vechi uscat
urcîndu-mi în sinusuri ca o fantomă alungită
și vreau să te uit
vreau să cred că nu exiști
că nu m-ai regăsit aici
desfacut în bucăți mici de hîrtie
precum aripile unor fluturi morți
la prima atingere a mîinii
ies din decor împiedecîndu-mă de o muchie
pe care acum o văd pentru prima dată
Poezie:
Comentarii
Aranca -
un ierbar, un insectar cite nu pot fi gasite intr-un biet penar de lemn botit de cerneala? o incercare de a sugera alta stare de angoasa, cronicizata, dincolo de "ghemuire". deosebite versurile: "și vreau să te uit vreau să cred că nu exiști că nu m-ai regăsit aici desfacut în bucăți mici de hîrtie precum aripile unor fluturi morți"
Ioana Dana Nicolae -
"ghemuire" îmi arată singurătatea, corpul ce se-nchide, se-adună spre sine, numai că textul în sine poate fi o proiecție în oglindă, poate închide o psihologie inversă. "nu știu limba în care îmi vorbești" de aici ar trebui să funcționeze atracția, pentru că te atrage ceva pe care nu-l înțelegi. Retragerea într-o lume inertă, a obiectelor, ghemuire, sigur e o retragere, o căutare a sinelui, a centrului pentru care scara e primul reper. Am ales ceva pentru mine: "desfacut în bucăți mici de hîrtie precum aripile unor fluturi morți la prima atingere a mîinii"
solomon -
retragerea in uterul poeziei, in pozitia fetusului si avortul, moartea, ruperea "in bucati mici de hartie". cunosc sentimentul acesta al ghemuirii foarte bine. sper ca nu am fost pe langa subiect. poemul este frumos. treapta ma duce pe alt drum. cred ca as inlocui-o cu altceva din universul "penarului".
Virgil -
aranca, ai "simtit" bine penarul. e oarecum miezul ioana, eu zic sa te detasezi putin de uneletele cu care analizezi si poate de formule. incearca sa mirosi textul, sa il gusti, sa il atingi cu obrazul. desigur tu esti o inginera a poeziei, eu doar omul care aduna fier vechi shalome, ai dreptate cu treapta si am sa schimb
Ioana Dana Nicolae -
Virgil, formule nu, n-am, nu-mi place să-nțepenesc în formule și aici nu e știință exactă, simbolurile-mi plac. Descrierea ta se potrivește motănașului meu: " sa mirosi textul, sa il gusti, sa il atingi cu obrazul". Mi-a făcut harcea-parcea poeziile...listate. Ok, trebuie să-nvăț și eu ceva: îmi pregătesc gheruțele pentru următoarea aruncare, mâine.
bobadil -
Un poem care vine de undeva, dintr-un arhetip. Limbajul poetic însă lasă de dorit și pe undeva pierde din forță, probabil prin simbolurile ultra-uzitate cum ar fi "fluturi morți", "atingerea mâinii", "fantomă alungită", metafore care te duc din păcate cu gândul la o vârstă a treia a poeziei. Oricum, poemul acesta al lui Virgil mi-a amintit de câteva cuvinte mai vechi de-ale mele de pe vremea când obișnuiam să scriu "într-o limbă de piatră, între eu sunt și tu ești, lumina mi te-mbracă și te dezbracă, de la un țărm la altul, ca pe un trup fără gheare, înfipt în sexul templului" De aceea pot spune ceeace spun fara sa-mi fie teamă de vreo dreaptă judecată. Andu