El picta cifre, bărboşi, curve, inimi,
frunze, juveţi, romburi şi trefle
pe cartoane asos şi l.m.
Ne spălam pe mâini, tăiam, împărţeam,
şi-n mirosul ăla acru, de cariocă,
învăţam tabinet
şi cum se iubeşte un om străin.

Dormea numai pe spate, pe burtă,
cu antebraţul pe frunte, pe şira spinării,
meditând parcă la spaima
care mă trecea întodeauna atât de scurt –
de la 3 la 4.

Când scaunul avea 3 picioare,
pe chipul mamei apăreau bizar
ciorchini mov, pungi ruginii şi alte bazaconii;
când erau 4, jucam tabinet,
mama îşi scotea zâmbitoare ghipsul,
iar eu creşteam.

Spaima aia de la 3 la 4 s-a contopit,
când tata a strâns 34 de suflări,
s-a agăţat de tavan
şi-apoi s-a angajat cu vecia
în eternitatea*.

Mirosul ăsta acru, de lapte stricat,
dormitul pe burtă,
sfertul de zâmbet plasticat,
şi ridul de ieri
le-oi fi moştenit ca tâmpitul –
gratuit şi mândru.

Acum, du-te, crescut, adriene,
spală şi taie şi-mparte
suflă-i din oase în gene
şi spune-i, trâgându-l de-o parte:

- Băi, prostule, băi!

*cimitir în Iaşi