cu ochiul meu de veci şi de-mprumut
mă uit la răzvrătirea de sezon
cum infinit de muguri s-au ţesut
în burta iernii.
vesel
Cupidon

băţos
cu sânge mescalin în vine
prin labirinturi albe se îmbracă
în frac de miere
zumzet de albine
şi cu natura sacră ne împacă.

precum copila zveltă
dar plăpândă,
această primăvară mă topeşte!
stau ca bondarul pofticios la pândă
să-i sug nectarul
când se dezveleşte.

vezi peregrine
câtă simplitate,
ce pământeşti hotare iau contur,
câte cereşti balsamuri sunt în toate
aceste mici fântâni cu suflet pur?

vezi cum în toate cântă o măsură
vestind cu ciripituri dezrobirea?
doar între noi se mai dospeşte
ură
când mierla plânge: dezlegaţi iubirea!