în fiecare primăvară
când pomii îţi scaldă în polen plămânii
îmi vine să fac lucruri ciudate
cum ar fi de exemplu
să strecor ţânţarul şi să-nghit cămila

în zilele lor lipicioase
mă deschid spre cărţi
cât se deschide o uşă la bătaia străinului
le spionez prin coperţi
frica să nu mă muşte mă paralizează

cărţile astea îmi cunosc unghiul
frământărilor de parcă-s născute din mine
în trecut umblam mână-n mână cu ele
la marginea umbletelor străjuiau întrebările
cu respiratoare la gură
fluturându-şi spre lume neputinţa de-a fi...

în fiecare primăvară
când nopţile devin fotogenice
îmi vine să fac lucruri maro
cum ar fi
să-i cer lunii să calce uşor
să nu trezească visele mele
pitulate în cuiburi.