Când se ascunde trauma-n om
în miezul cuvintelor stă îndoiala,
gândul nemărturisit al temerii
la trecerea peste praguri.

O nelinişte oarbă, un nonsens de idei
îi bulversează zilele care vin,
vijelie care aruncă cu întuneric
şi urmează dezlănţuirea nebună.

Doamne! De ce nu rupi din liniştea?
care o simt la tine-n casă, uşurare,
o bucată de timp cu rădăcină,
cât un cântec de îngeri
când prin trupul răstignit
pătrund greu cuiele
şi sângele uită de durere.