Cutreieram din loc în loc
Și-ncet îi transformam pe alții
Rămânând totuși neschimbat.

Rădăcinile-și dormeau visul de mărire
Năruind pământul, filtru osmotic în calea năvălirilor.
Te-ai revărsat acoperindu-mi muguri, îngrășându-mi speranțele
Cu poveștile tale despre cer, despre sus.
Și-am crescut, răsfirându-mi crengile, frunzele
Cercetând aerul în căutarea cerului. Cerul poveștilor tale.
Îmi era aproape dar totuși atât de departe. Mă aștepta. Mă chema.
Și-atunci l-am urmat. Mi-am urmat chemarea.
Cerule! De cine te ascunzi?
Mi-am luat păsările la subțioară, cuibărindu-le,
Și ele cloceau alte vise de mărire, iar puii plecau și ei,
Stoluri.
Mi-am înfipt ramurile în norii zăpezilor
Și vântul m-a tras de păr, dar tot nu am ajuns până la cer.
Și-am înfrunzit, dezgolindu-mi gingiile rădăcinilor.
Iar genunchii și nodurile îmi crăpau pământul de sub picioare.
Umbra creștea adăpostind suflete. Înălțându-le, hrănindu-le, ascunzându-le
Iar teama nu le mai găsea.
Cum nici eu nu mai găseam cerul ca să mă pot odihni.
Rădăcinile se ridicau pe poante și eu trăgeam aer în piept.
Iar ploile mă spălau de lutul nașterilor.
Crengile căutau cerul.
Mai bine zis îl sprijineau.
Visele mi-au pleznit, boboci răvășiți de tăriile cerurilor.
Rădăcinile s-au uscat si s-au rarefiat. Inutilul se transformă,
Căci Moartea nu e un moment, e un process. E-un precedent
Acum crengile nu mai nasc boboci, au ajuns rădăcinile mele din cer
Dar câteodată, ma doare capul căutându-mi vechile rădăcini.