Cu puţine aripi de stepă
mi-am măsurat distanţa dintre precauţii,
cu nervii crescând ca trestia.
La fiecare limită întâlneam
un glas care semăna lumini
printre otrăvuri
şi-mi acoperea rănile sărutului tău
cu un oftat al remuşcării.
Spre seară,
lăsând în urmă dezamăgirea,
am pornit spre neuitarea celor blânzi,
dar marginea pustie a nopţii
răsucise clepsidra.