nu există iubire decît atît cît putem s-o trădăm
rostogolindu-ne în oul de aur al lumii
nisipul din ochi îl strîngem în pumni
timpul își urcă pe noi paianjenii de chrysolit
ne sfîrtecăm în bucăți pe cele trei talere ale nestatorniciei
de vînzare dezbrăcare de fiecare dată mai aproape
în meandre ciudate ne coasem un cort din miraje coșmare
atîrnați de dinții cerului pînă în prăpastia orgasmică a bucuriei
strigăm adormindu-ne moartea în cerul gurii întrebîndu-ne
cît de adînc va pătrunde lumina întunericului
în acest incest al zilelor care nu ne mai iartă