Sunt un om pitit într-un ceas.
Îmi transpir viața sub minutar
ca sub o coardă cu mânere de lemn.
Sar peste mine înainte și înapoi,
într-un picior de trup,
într-un picior de suflet,
grea cât cincizeci și două kilograme de somn în cer,
ușoară cât un vis murdar albastru în coate.
Nu cresc niciodată în grădina mea,
dar port grijuliu în inima inimii
sămânță pentru rădăcina unei flori cu rod.
Tu ți-ai dori să fie băiat, îmi spuneai,
eu mi-aș dori să fie grâu.
Noi ne vom înmulți și cu zero la nevoie,
râdeam colorat căprui între clipe.
Sunt un om pitit într-un dar viu,
sar peste mine înapoi și înainte,
într-un picior de suflet,
într-un picior de trup,
pământul bătut în creștet fără urme de cuie
mi se modelează pe degete în sus
sub formă de groapă.