tot ce vă spun nu va afla vreodată
cîtă otravă duce în sine
şi cîtă libertate

oricum am aflat lucruri iubibile
pe care le-ar fi îmbrăţişat
pînă şi Dumnezeu
acest tată al tuturor fericiţilor

aşa cum am aflat şi ura de moarte
datorită căreia
şi-ar fi urlat creierii din cap
acelaşi tată
al tuturor răbdărilor

cîinele meu doarme şi sforăie
de parcă mîrîie sau invers
din cînd în cînd oftează ca un om
ca orice fiinţă lăsată în amaru’ ei
de nebunia zilei

noaptea e stinsă în toate luminile
îşi relaxează înverşunarea
de parcă i-a dezarmat
şi i-a pacificat pe toţi

sunt nopţi în care mă trezesc în pat
cu inspiraţia asta
doar eu şi ea
fără nicio posibilitate de înregistrare
înafara memoriei mele insuficiente
o memorie la care nu ştiu
dacă mai pot adăuga
din care nu ştiu ce voi recupera
aproape stinsă aproape tembel odihnindu-se
pe o grămadă dezordonată de amintiri

pînă la urmă reţin
că n-am decît să dorm
într-o mînă cu un felinar
şi-n alta cu un cuţit
ambele invizibile

treziţi-mă ca ultima lumină
din ochii sinucigaşului

tot ce vă spun nu e mare lucru
atîta că
nu e totul
pierdut