ca-ntr-un vers nu prea original camera mea
este goală are o ușă pe care intră
toate durerile și o fereastră la care stau
cu nasul turtit așteptînd să mă trec...

că tot iau viața de la început
m-am gîndit să-i fac un tunning sau s-o transform
în amantă

o soluție ar fi să scriu pe fereastră cu ruj
please help me apoi
să calculez cîte versuri aș putea să scriu pe fiecare perete
pînă ce camera mea devine toată o poezie

fudulă și roșie de atîta emoție...

îmi și imaginez ce isterie pe stradă cînd aș ieși
cu camera mea la braț probabil aș mirosi tot a
var și-a durere pe fruntea mea ar scrie cu majuscule:
AM GREȘIT ÎNTR-O VIAȚĂ ANTERIOARA ȘI-ACUM PLĂTESC CU VÎRF
ȘI-NDESAT...

înaintea mea camera a avut un prieten diliu
s-au certat într-o seară iar el a vopsit-o cu spray auto
a trîntit ușa a plecat
acum ea stă într-o rîlă
sîngerînd și cam
știrbă...

suspect de firesc
în camera mea un pat și un scaun
pe mijlocul unui perete un tablou pe culmile kitch-ului
cu o apă și-un foc sau așa ceva
în dreapta un costum pregătit pentru orice interviu
sau îngerul meu păzitor cum îmi plăcea
să-l numesc
în stînga un calorifer de care claudia își ține
legată poeta...

treptat m-am obișnuit
la început mai roșeam cînd mă dezbrăcam
eram goi și eu și camera plîngeam de mila fiecăruia
ne
încurajam ne spuneam că poate nu e o idee rea chestia cu matrimonialele acum
doar neoanele mai sparg întunericul
ca Moise despicînd Marea Roșie
totul e roșu de un
roșu aprins ca rujul cu care am scris pe fereastră
ultima mea mare durere please
help me...