dreptul la iarnă

imaginea utilizatorului yester
psalm

nu mai știu toate fericirile nici numele muntelui
de pe care au fost rostite
aștept un corb să îmi aducă mâncare
apă și carne
nu mai știu roadele duhului sfânt
doar că sunt scrise și în galateni cinci cu doișpe
sau douășdoi
sunt numai o cifră pe spatele unui fotbalist celebru
sau un țigan ieșit pe champ elysees
de foame după tine domnul meu
îmi fac țara de rușine cu impertinența lui
dar merită
cum merită să ai o familie
ferice de cei împăciuitori căci ei vor fi numiți
fii ai lui dumnezeu
și ferice de cei blânzi căci ei vor moșteni pământul
în aceste cuvinte mă înscorburez
ca atunci când îl priveam pe ieremia plângându-și
poporul