avea ochii căprui
ușor încercănați
iar colțul gurii cobora a umbră
pierdută rătăcea din om în om
cohorte se-adunau ca s-o ajungă
am stat de vorbă mult atunci
și multe cred că-ar mai fi vrut să spună
azi nimeni n-are timp de-apus
și ne petrecem zilele pe fugă.
topindu-ne
ca două răsuflări grăbite
sleite pe un colț de-oglindă